Au
rămas mai puţin de două săptămâni până când
vara se va încheia în mod oficial. Hotelierii de pe
litoral sunt însă mai grăbiţi şi reduc deja tarifele la
cazare. De miercuri, o cameră va costa cu vreo 20 de procente mai
puţin. Noile tarife se vor resimţi şi în ofertele agenţiilor
de turism, dar de la începutul săptămânii viitoare.
Turiştii care şi-au programat vacanţa pentru finalul sezonului
estival sunt încântaţi de reduceri.
Potrivit
noilor tarife, o cameră dublă la un hotel de două stele care costa
până acum 250 de lei pe noapte, va putea fi închiriată
cu 180-200 de lei. La trei stele, o camera dublă va costa
aproximativ 300 de lei pe noapte, iar la patru stele nu va depăşi
450 de lei pe noapte.
De
la 1 septembrie tarifele vor scădea din nou, iar unii hotelieri vor
practica chiar şi tarife sociale.
Antena 3