Antena 3 CNN Actualitate Honorius Prigoană a încercat să agreseze un fotograf (VIDEO)

Honorius Prigoană a încercat să agreseze un fotograf (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 14:06 20 Iun 2010 Modificat la 14:06 20 Iun 2010
Honorius Prigoană a încercat să agreseze un fotograf (VIDEO)



Honorius Prigoană nici nu iese bine dintr-un scandal că imediat intră în altul. De această dată a sărit să bată un fotograf, pe litoral.

Honorius Prigoană nu se împacă prea bine cu statutul de vedetă de tabloid. În timp ce-şi petrecea week-end-ul cu iubita în Mamaia, Honorius a fost deranjat de paparazi de la Cancan care vroiau să îl fotografieze. La intrarea într-un club de fiţe de pe litoral, Prigoană şi-a ieşit din minţi şi a sărit să bată un fotograf când a văzut că încearcă să-l pozeze.

Tânărul politician este foarte arţăgos când vine vorba de viaţa sa personală şi nu suportă ca paparazzi să-l fotografieze sau să-l filmeze în timpul liber.

Deşi nu demult se pregătea pentru o carieră de succes în Parlamentul României, Honorius Prigoană nu prea reuşeşte să evite apariţia în presă şi mai ales în tabloide.

Fericitul proprietar al unui bolid supersport, fiul lui Silviu Prigoană are obiceiul să-şi scape piciorul în pedala de acceleraţie. Ultima dată, în luna aprilie, Honorius a fost prins de Poliţie în timp ce gonea cu 115 km pe oră pe DN1, într-o zonă în care viteza legală este de 70 de km pe oră. Tatăl său l-a sunat atunci pe Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, şi i-a cerut să-i ridice permisul fiului său.

"Probabil ca fiu-meu ori a făcut şcoala de şoferi cu Stevie Wonder şi nu vede semnele de circulaţie, ori a lipsit de la ore când s-au predat regulile, ori are o problemă medicală cu ochii", declara atunci Silviu Prigoană.

În urmă cu doi ani, Honorius a fost prins de poliţişti în timp ce conducea deşi avea permisul suspendat tot din cauza vitezei.

Honorius a mai fost surprins de ziarişti în timp ce depăşea prin stânga refugiului de tramvai coloanele de maşini aflate la semafor şi trecea în viteză printr-o baltă, stropind din cap până în picioare oamenii de pe trotuar.

Antena 3

Foto: INTACT Images

×
x close