Antena 3 CNN Actualitate Hărdău şi Adomniţei cred că Geoană îi acuză în necunoştiinţă de cauză

Hărdău şi Adomniţei cred că Geoană îi acuză în necunoştiinţă de cauză

2 minute de citit Publicat la 00:47 22 Iul 2009 Modificat la 00:47 22 Iul 2009
Hărdău şi Adomniţei cred că Geoană îi acuză în necunoştiinţă de cauză

Foştii miniştri ai Educaţiei, Mihail Hărdău şi Cristian Adomniţei cred că acuzaţiile lui Mircea Geoană, care-i arată drept responsabili de situaţia privind diplomele de la "Spiru Haret" sunt făcute în necunoştinţă de cauză, PSD încercând astfel să repare ceea ce a stricat ca formaţiune politică.

Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, marţi, că responsabili de situaţia privind diplomele de la "Spiru Haret" sunt foştii miniştri de resort Mircea Miclea, Mihail Hărdău şi Cristian Adomniţei.

În replică, liberalul Cristian Adomniţei a declarat, agenţiei Mediafax, că liderul PSD nu cunoaşte legea şi nici nu se pricepe la Educaţie.

"Sunt singurul ministru care s-a judecat cu "Spiru Haret". Scandalul cu diplomele a fost pornit prost de partidul domniei sale. Să vină cu argumente şi să arate concret cu ce am greşit eu", a spus Adomniţei.

La rândul lui, fostul ministru Mihail Hărdău a spus că învăţământul a fost tras pe o zonă electorală şi "alterat total".

"Din păcate, universităţile particulare au o mare influenţă în Parlament. Banditismul este traspartinic, orice act privind calitatea în învăţământ a fost respins cu îndârjire de către toate partidele, nu vorbesc numai de PSD în acest caz", a mai spus Hărdău.

Potrivit lui Hărdău, ministrul Educaţiei este victima propriei iniţaitive. "Ea a iniţial Legea 2 pe 2008, unde, la articolul II, se spune că orice instituţie de învăţământ superior acreditată pe cicluri de licenţă poate înfiinţa fără evaluare programe de masterat, ceea ce a fost o mare greşeală", a mai spus fostul ministru PDL.

Hărdău a precizat că, în 24 august va depune o iniţivă legislativă care comptetează Legea calităţii. "Legea calităţii a fost iniţiată de Miclea. Culmea, a fost respinsă de Senat. Apoi a fost aprobată şi a fost înfiinţat ARACIS. Zece universităţi au acceptat să fie evaluate potrivit noii legi. La sfârşitul anului am constatat că multe universităţi nu vor să se supună evaluării. Şi Adomniţei a susţinut această lege, dar nu a putut să impună universităţilor să accepte evaluarea", a adăugat Hărdău.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu a făcut câteva greşeli de traseu, dar care ar putea fi rezolvate, a mai spus preşedintele Comisiei de învăţământ a Senatului. "A intervenit în procesul de titularizare şi vrea să anuleze diplomele. MECI nu are nicio pârghie prin care să poată desfiinţa facultăţi. Univeristatea Spiru Haret este doar vârful de lance, situaţia este mult mai gravă, foarte multe universităţi fiind în situaţia Universităţii Spiru Haret, a adăugat Hărdău.

Potrivit ex-ministrului democrat, PSD încearcă acum să repare ceea ce de fapt au stricat. "Au gafat, le-am spus, dar nu au ascultat de nimeni", a conchis Hărdău.
Antena3.ro

×
x close