Antena 3 CNN Actualitate Hal de tată: Şi-a violat fiica de 17 ani în repetate rânduri

Hal de tată: Şi-a violat fiica de 17 ani în repetate rânduri

<1 minut de citit Publicat la 10:32 21 Noi 2011 Modificat la 10:32 21 Noi 2011
 Hal de tată: Şi-a violat fiica de 17 ani în repetate rânduri
Foto: facenfacts.com
Un bărbat de 38 de ani din judeţul Timiş a fost reţinut de procurori pentru 24 de ore, fiind suspectat că şi-a violat în mod repetat fiica în vârstă de 17 ani, informează Mediafax. Bărbatul urmează să fie prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă.
 
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, un bărbat de 38 de ani din localitatea Beregsău Mare a fost reclamat, duminică, la Poliţie, de sora sa, care l-a surprins întreţinând relaţii sexuale sub constrângere cu fiica lui de 17 ani.
 
Conform sursei citate, poliţiştii care au mers la locul indicat l-au prins pe bărbat. Ulterior procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au emis pe numele acestuia o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, sub acuzaţia de viol şi incest.
 
Anchetatorii au stabilit că bărbatul a întreţinut, în perioada septembrie - noiembrie 2011, în mod repetat, relaţii sexuale prin constrângere cu fiica lui.
 
Mezdrea a afirmat că soţia bărbatului nu era acasă în perioada producerii violurilor, ea lucrând în Italia.
 
Bărbatul urmează să fie prezentat, luni, magistraţilor Judecătoriei Timişoara, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, iar fiica lui a fost dusă la Institutul de Medicină Legală pentru prelevarea de probe.

×
x close