Originale. Turceşti. Bune. Ceva pare în neregulă, însă. Punct şi de la capăt, aşadar.
Suntem într-o piaţă din Constanţa. Poarta pe unde intră în ţară containere întregi cu produse contrafăcute. Nimic nu e la vedere. Pe tarabe stau globuri, ghirlande, haine fără firmă.
Toate tranzacţiile cu falsuri se fac în spate. E de ajuns să întrebi de un parfum sau de un trening cu etichetă cunoscută, că cineva îţi sare în ajutor. Astfel de produse, care trec de vigilenţa controlorilor din vamă, ajung să se vândă în pieţe din toată ţara.
Iar aceasta e perioada în care contrabandiştii, ca şi comercianţii, încearcă să câştige cât mai mult.
În ultima vreme, tinând cont de apropierea Sărbătorilor de iarnă s-au intensificat aceste controale, pentru a stopa fluxul de mărfuri în cea mai mare parte de origine China care încalcă dreptul de proprietate intelectuală.
Inspectorii OPC îi sfătuiesc pe cumpărători să nu se arunce la cele mai ieftine produse, chiar dacă poartă un nume cunoscut. Şi să ţină cont de câteva detalii important: produsele originale au de obicei mai multe rânduri de etichete. Şi se vor găsi mereu în locurile autorizate şi, mai niciodata, la tarabele din pieţe.