Guvernul vrea să trimită forţat persoanele cu handicap la muncă deşi acum, în România, sunt joburi disponibile doar pentru doi şomeri dintr-o sută. Sub deviza luptei împotriva "poporului de asistaţi social", cum spunea preşedintele, se reevaluază la sânge dosarele fiecărei persoane cu dizabilităţi. "Lupta" împotriva bolnavilor închipuiţi este corectă. Problema apare în clipa în care economia pe care o vrea statul umileşte şi hărţuieşte persoane într-adevăr bolnave.
Iulian Crăciun este de ani buni într-un scaun cu rotile. Are un salariu destul de bun dar fară asistentul lui nu ar ajunge niciodata la birou şi nici nu ar putea urca pe scările clădirii. Se gândeşte cu groază la ceea ce ii pregăteşte statul. "Persoana cu handicap este obligată să se prezinte la evaluare, indiferent de valabilitatea certificatului ceea ce este o chestie aberantă. Din moment ce o comisie ţi-a dat pe o perioadă, ce nevoie mai e să te duci?" se întreabă retoric Iulian.
Propunerea Guvernului este aberantă, spun cei cu dizabilităţi. Una despre care noul ministru al muncii nici nu ştie, spun sindicatele. Chiar şi organizaţiile care-i ajută pe cei cu dizabilităţi sunt şocate. "În forma în care este, poate da naştere la abuzuri", este de părere Ema Juravle, coordonator servicii angajare Fundaţia Motivation Romania
În Bucureşti, din peste 300 de persoane cu dizabilităţi, doar un sfert şi-au găsit un loc de muncă şi asta doar cu ajutorul unor fundaţii. Restul stau încă la mila şi la banii statului. Pe lângă ei, sunt încă peste 700.000 de şomeri din toată ţara care-şi caută o slujbă şi se bat pe cele 12 .00 de locuri disponibile.
Observator