Premierul Victor Ponta a confirmat, joi, că Guvernul a luat în discuţie în şedinţa de miercuri un memorandum privind răscumpărarea un coif princiar de paradă geto-dacic de argint şi o sculptură şi câteva desene de Brâncuşi, din Detroit, oraş aflat în faliment, informează Mediafax.
Ponta a precizat însă că, deocamdată, nu se cunosc costurile necesare răscumpărării.
Guvernul face demersuri pentru a răscumpăra de la un institut de artă aparţinând primăriei oraşului american Detroit, intrat în incapacitate de plată, un coif princiar de paradă geto-dacic de argint şi o sculptură şi câteva desene de Brâncuşi, spus surse guvernamentale.
Potrivit acestora, subiectul a fost discutat în şedinţa de miercuri a Guvernului, la iniţiativa ministrului Culturii, Daniel Barbu.
În luna iulie, Detroit a devenit cel mai mare oraş american care s-a declarat în faliment, iar Guvernul de la Washington a exclus posibilitatea acoperirii datoriei municipalităţii prin fonduri federale.
În aceste condiţii, autorităţile locale din Detroit au în vedere vânzarea mai multor active din patrimoniul Primăriei, inclusiv obiecte de arheologie şi opere de artă aparţinând Institutului de Arte Frumoase.
Printre bunurile culturale aflate în colecţia de artă greco-romană a Institutului de Arte Frumoase din Detroit se află şi un coif princiar de paradă geto-dacic din argint.
Acesta este asemnător unor piese descoperite în mormintele tumulare de la Aghighiol, judeţul Tulcea, şi Peretu, judeţul Teleroman, datând din a doua jumătate a secolului al IV-lea înainte de Hristos.
Coiful are o greutate de circa 811 grame, cu o înălţime de 24 cm şi un diametru maxim de 20 cm, a fost modelat dintr-o placă de argint cu dimensiuni de 3,8-4,9 mm şi este bogat decorat prin gravare şi aurire.
„Coiful princiar de paradă deto-dacic nu este singura piesă din colecţia Institutului de Arte Frumoase din Detroit care ar putea prezenta interes pentru întregirea patrimoniului cultural românesc, printre obiectele culturale fiind şi o sculptură a lui Constanti Brâncuşi şi câteva desene ale marelui sculptor", au precizat sursele citate.
Victor Ponta a solicitat deja ca, în vederea răscumpărării acestor piese, consulul României la Chicago să contacteze autorităţile din Detroit pentru a vedea ce costuri ar presupune acest demers.
După ce se va afla care sunt condiţiile de răscumpărare, Ministerul Culturii ar putea desemna un specialist în istorie pentru a negocia răscumpărarea bunurilor culturale menţionate.