Executivul pregăteşte criterii mai dure pentru cei care primesc acest ajutor. Guvernanţii vor condiţiona ajutoarele de rezultatele şcolare ale copiilor şi de încercările părinţilor de a-şi găsi o slujbă. Va fi stabilită şi o sumă maximă pe care o familie o poate primi. În acelaşi timp, Guvernul va reduce drastic fondurile acordate pentru plata drepturilor de protecţie şi creştere a copilului sau pentru ajutorarea familiilor cu venituri mici.
Ministrul Muncii, Ioan Botiş, susţine că intervenţia statului este necesară.
"Oamenii care muncesc în România şi-ar dori mai puţini asistaţi social pentru că vorbim de oameni care clinic sunt sănătoşi, au capacitate de muncă şi care acceptă să se afle într-o zonă pasivă a societăţii şi atunci consider că este obligatoriu să intervenim şi să-i scoatem din acea zonă pasivă", a declarat Botiş.
Statul speră să câştige bani şi de pe urma recalculării pensiilor speciale. Deşi oamenii spun că statul i-a nedreptăţit după zeci de ani de muncă, premierul Boc e mulţumit de actuala formă a legii pensiilor.
În acest timp, mii de oameni din ţară dau statul în judecată şi cer banii pierduţi după recalcularea pensiilor.
Fonduri acordate pentru plata drepturilor de protecţie şi creştere a copilului
AN SUMĂ NUMĂRUL MEDIU LUNAR DE BENEFICIARI
2011 3,42 milioane lei 207.000
2012 2,98 milioane lei 166.000
2013 2,56 milioane lei 129.000
Alte drepturi acordate de Ministerul Muncii pentru creşterea copilului
AN SUMĂ NUMĂRUL MEDIU LUNAR DE BENEFICIARI
2011 166 milioane lei 237.000
2012 132 milioane lei 189.000
2013 110 milioane lei 155.000
Ajutoarele pentru familii cu venituri mici
AN SUMĂ NUMĂRUL MEDIU LUNAR DE FAMILII
2011 2,43 miliarde lei 684.000
2012 2,40 miliarde lei 675.000