Guvernul va plăti cu aproape opt milioane de euro două firme de
publicitate care ar trebui să ne mai îndrepte imaginea în
Italia şi Spania. Ocolind licitaţia, autorităţile au ales o
procedură prin care companiile Saatchi&Saatchi şi PlayTeam au
fost desemnate să se ocupe de campanie. Chiar dacă afirmă că
procedura e legală, guvernanţii recunosc că alegerile sunt
subiective şi le maschează incompetenţa.
Pentru desemnarea
Saatchi&Saatchi şi PlayTeam, Agenţia pentru Strategii
Guvernamentale a folosit procedura "dialogului competitiv".
O procedură care elimină licitaţia, dar care, spun oficialii, este
legală.
Indirect, guvernanţii recunosc că dau aproape opt milioane
de euro din bani publici, pentru Saatchi&Saatchi şi PlayTeam,
pentru că strategii guvernamentali habar nu au cum ar trebui să
arate campania "Români în Europa".
"Noi
n-am plecat de la ideea că ştim noi ce campanie e bună. Am lăsat
specialiştii să vină cu propuneri. Ăsta e avantajul dialogului
competitiv", a declarat Alfred Bulai, preşedintele ASG.
Preşedintele Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale admite că
alegerea a exclus din start anumite firme."Nu poţi să dai
cuiva nişte contracte de câteva milioane de euro dacă nu a
rulat niciodată asemenea sume", a precizat Alfred Bulai.
Preşedintele Agenţiei recunoaşte că "dialogul competitiv"
este rar folosit în România dar susţine că "seamănă
cu o licitaţie", chiar dacă nu e întotdeauna corectă.
"Toate alegerile sunt subiective, dar aceasta e de departe cea
mai performantă", a subliniat preşedintele ASG.
Campania
"Români în Europa" urmăreşte să ofere
informaţii alternative la "discursul mediatic emoţional
generat de actele infracţionale comise de unii cetăţeni de origine
română în Italia şi Spania (...)", se arată
într-un comunicat al Guvernului.
Observator