Antena 3 CNN Actualitate Guvernul organizează, de 1 Decembrie, "Ziua Porţilor deschise" la Palatul Victoria

Guvernul organizează, de 1 Decembrie, "Ziua Porţilor deschise" la Palatul Victoria

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 15:10 29 Noi 2012 Modificat la 15:10 29 Noi 2012
Guvernul organizează, de 1 Decembrie, &quot;Ziua Porţilor deschise&quot; la Palatul Victoria
Foto: Mediafax
Românii care vor să viziteze Palatul Victoria au această ocazie sâmbătă, de Ziua Naţională a României, când sediul Guvernului va fi deschis pentru vizite, între orele 9.00 şi 13.00, informează Biroul de presă al Executivului, potrivit Agerpres.

Prin "Ziua Porţilor Deschise", mai multe săli din sediul Guvernului vor putea fi vizitate gratuit. Premierul României, Victor Ponta, va fi gazdă pentru vizitatori, între orele 9.00-10.00.

Accesul în Palatul Victoria se va face pe la intrarea principală, urmând ca în intervalul amintit să poată fi vizitate sălile de la etajul 1. Este vorba de Sala de Şedinţe a Guvernului, Sala de Ceremonii şi Sala de primiri oficiale.

Trafic rutier restricţionat în Capitală, pentru parada militară organizată de Ziua Naţională. Află pe unde NU se circulă şi care sunt rutele ocolitoare

Cei care vor fi prezenţi la Palatul Victoria, dar şi la festivităţile organizate la Arcul de Triumf cu ocazia Zilei Naţionale a României, vor primi din partea Guvernului României câte un steag.

Citeşte şi: Cum va circula metroul de Ziua Naţională

×
x close