El a precizat că încearcă să identifice o altă soluţie, pentru a nu se mai face rectificarea bugetară.
"Acum încerc să găsesc o altă soluţie (în locul unei a treia rectificări bugetare - n. r.). Dacă s-ar putea să găsesc o soluţie de extindere a termenului de suplimentare a fondurilor la Fondul de Rezervă, mergem pe această variantă. Încerc pe cât posibil să evit o a treia rectificare bugetară, vom avea o decizie astăzi. Dacă nu găsim o altă soluţie, există posibilitatea să avem o a treia rectificare bugetară în acest an, pentru că sunt cheltuieli de funcţionare pentru primării. Sunt într-o situaţie disperată şi, atunci, s-ar putea să fim nevoiţi să o facem. Am avut această plată pentru cazul Micula, care a venit dintr-o dată. Nu am avut ce face, a trebuit să plătim aceşti bani şi a dat peste cap tot ce aveam planificat", a explicat Cîţu.
Ministrul de Finanţe a adăugat că în şedinţa de Guvern programată pentru vineri după-amiaza se va realiza o primă citire a ordonanţei cu modificările aduse Ordonanţei 114, iar cea mai importantă taxă care va dispărea va fi taxa bancară.
"Taxa bancară este cea care dispare din Ordonanţa 114 - trebuie modificată şi Ordonanţa 114 şi Ordonanţa, parcă, 14 din 2019 - şi taxa suplimentară din sistemul de telecomunicaţii. Nivelul amenzii rămâne constant, nu se schimbă cu punctul de pensie. Taxa bancară se plăteşte pentru anul 2019 şi se elimină din anul viitor", a precizat el.
De asemenea, şeful de la Finanţe a menţionat că vor fi eliminate şi cerinţele de capital pentru administratorii pensiilor private.
"Corectăm acea cerinţă de capital suplimentar pentru administratorii Pilonului II şi opţionalitatea să treci de la Pilonul II la Pilonul I, pentru care au optat doar 540 de persoane, deci este clar că a fost o măsură proastă. În rest, celelalte măsuri rămân. Există o tranziţie, un cost de tranziţie pe care încercăm să îl minimizăm pentru toată lumea şi, din discuţiile cu administratorii, am decis că rămâne ca anul acesta să eliminăm cerinţele de capital social şi după aceea vedem, în anii următori ne uităm din nou la comisioane şi la ce mai era în Ordonanţa 114. Noi nu le mai cerem administratorilor fondurilor de pensii acea suplimentare de capital social", a subliniat Florin Cîţu. AGERPRES/(A - autor: George Coman, editor: Oana Tilică)