Potrivit surselor citate, reprezentanţii Guvernului au început deja discuţiile în acest sens cu cei ai Tarom.
Prin această operaţiune de vânzare, costurile aferente aeronavei vor fi scăzute din contabilitatea operatorului aerian.
În luna noiembrie, premierul Victor Ponta a dispus constituirea unei comisii interministeriale care să negocieze cu Guvernul italian achiziţionarea unei aeronave pentru demnitari, după ce oficialii Guvernului au arătat că România este singura ţară din Uniunea Europeană care nu are aeronavă oficială, iar Executivul de la Bucureşti trebuie să închirieze o aeronavă de dimensiuni mai mari de la Tarom, ceea ce ridică foarte mult costul deplasărilor.
Pe fondul discuţiilor legate de costuri, preşedintele Traian Băsescu a declarat, în primăvara anului trecut, că nu va mai utiliza aeronava pusă la dispoziţie de Tarom pentru vizitele sale externe şi că, atunci când va avea nevoie de un avion, va închiria în regim charter de la o companie străină, iar premierul Victor Ponta a folosit în unele deplasări curse de linie sau aeronava militară Spartan.
În luna august, Guvernul a aprobat, prin ordonanţă de urgenţă, achiziţionarea unei aeronave pentru înalţi demnitari, preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, Corneliu Dobriţoiu, precizând atunci că suma totală necesară achiziţionării în leasing a aeronavei se ridică la 56 de milioane de euro.
La data adoptării ordonanţei, premierul Victor Ponta declara că Guvernul şi-a propus să achiziţioneze o aeronavă de 12 locuri pentru a fi folosită în deplasările oficiale de către preşedintele României, prim-ministru, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi miniştri.
În luna februarie a anului trecut, directorul general al companiei Tarom, Christian Edouard Heinzmann, afirma că operatorul aerian vrea să-şi standardizeze flota de avioane, care ar trebui să scadă în următorii doi ani.
El arăta explicat că flota Tarom are mai multe tipuri de avioane, iar o uniformizare a acesteia ar reduce costurile cu combustibilul cu 35% şi ar permite o utilizare mai ridicată a aeronavelor, precizând totodată că operaţiunile de negociere cu producătorii pentru această operaţiune ar putea fi iniţiate în 2014.
Flota companiei este cuprinsă din 4 aeronave A318, 2 aeronave A310, 4 aeronave B737 - 300, 4 aeronave B737 - 700 şi o aeronavă B737 - 800, plus 7 aeronave ATR 43-500 şi 2 aeronave ATR 72-500.
Tarom, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, nu a mai obţinut profit din anul 2007.
La începutul acestui an, Senatul a atribuit Tarom, prin negociere fără anunţ de participare, un contract de 1,4 milioane de lei fără TVA, pentru servicii de transport aerian, pe curse interne, al senatorilor în acest an, suma fiind cu peste 300 de mii de lei mai mare decât cea convenită în