Antena 3 CNN Actualitate Guvernul a redactat ordonanța împotriva creșterii prețurilor. Ce prevede documentul care plafonează adaosul comercial

Guvernul a redactat ordonanța împotriva creșterii prețurilor. Ce prevede documentul care plafonează adaosul comercial

Georgiana Marina
3 minute de citit Publicat la 09:44 24 Oct 2024 Modificat la 09:48 24 Oct 2024
persoana cu un cos cu alimente in supermarket
Toate produsele procesate în România vor avea adaos comercial plafonat. Foto: Getty Images

Guvernul României a elaborat o primă variantă a proiectului de Ordonanță de Urgență (OUG) care urmărește plafonarea adaosului comercial, pentru combaterea creșterii excesive a prețurilor la produsele agricole și alimentare, precum și la îngrășăminte, furaje și pesticide, având în vedere contextul economic și geopolitic actual. Proiectul a fost propus ca un mecanism de protecție socială care să asigure stabilitatea prețurilor la produsele agricole și alimentare.

În OUG-ul care e în vigoare, plafonarea la adaos la distribuitor era de 5%. Acum e propus 10%, dar dacă sunt mai mulți distribuitori pe lanț, cumulat trebuie să fie 10%.

Prevederile proiectului de OUG care reglementează extinderea plafonării adaosu­rilor comerciale la toate pro­dusele agricole şi alimentare:

- cota de adaos comercial practicată în mod cumulat pe întreg lanțul de distribuție, indiferent de numărul distribuitorilor de pe lanț, este de maximum 10% față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuieli directe și indirecte ale distribuitorului.

- cota de adaos comercial practicată de comerciant la vânzarea cu amănuntul și cash and carry este de maximum 20% față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte ale comerciantului; în cota de adaos comercial de maximum 20% vor fi incluse și remizele și ristumele.

Pentru produsele agricole și alimentare, care intră pe teritoriul României și nu sunt introduse în procesul de procesare/abatorizare sau care intră doar în procesul de porționare, respectiv ambalare, cota de adaos comercial este de maximum 5% față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte (astea sunt produsele din import pe care noi nu le mai procesam, doar le împachetăm)

Comercianților/ distribuitorilor le este interzis să delisteze produsul aparținând unui furnizor pentru  care livrarea se realizează cu respectarea clauzelor contractuale negociate de părți, pentru a introduce în oferta sa un produs din aceeași categorie de produse, achiziționat la un preț mai mare de la un alt furnizor.

Unitățile emitente de tichete de masă, cadou și sociale, inclusiv cele emise prin Programul Sprijin pentru România, indiferent de modalitatea prin care tichetele sunt emise, în format electronic sau pe suport hârtie, și de tipul acestora, pot aplica comercianților la momentul decontării lor un comision de maximum 2% pentru toate produsele agricole și alimentare care se pot achiziționa cu acestea.

Comercianții care desfășoară activități de comerț cu amănuntul sau de tip cash and carry și care dețin, în incinta sau în perimetrul exterior în care își desfășoară activitatea, unități proprii de alimentație publică, inclusiv cele de tip fast-food, au obligația de a practica o cotă de adaos comercial de maximum 50% la produsele finite rezultate din aceste unități.

Sancțiuni pentru cei care nu respectă plafonarea: amendă de la 100.000 de lei la 2.000.000 de lei sau amendă de 5% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior.

Proiectul de OUG a fost propus în contextul creșterii prețului pe piață a energiei și gazelor naturale din cauza războiului din Ucraina, al creșterii inflației și al contextului economic internațional.

Agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei a exacerbat situația pieței, ducând la o creștere și mai mare a prețurilor produselor de bază reducând astfel disponibilitatea alimentelor la nivel mondial. Potrivit Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, prețurile alimentelor au atins nivelul maxim in martie 2022 - cu o creștere de peste 60% în comparație cu aceeași lună în 2020, prețurile continuând să rămână volatile, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Ținând cont de instrumentul Eurostat de monitorizare a prețurilor la alimente care arată că, prețurile la alimente în UE au fost cu 19% mai mari în martie 2023 decât în aceeași lună din 2022, inputurile au înregistrat scumpiri peste producția agricolă în anul 2023, prețul mediu al produselor de protecție a plantelor și al pesticidelor a crescut cu 9%, la fel ca semințele și materialul săditor.

 

×
x close