Antena 3 CNN Actualitate Guvernul vrea să îi evacueze pe românii care stau în clădiri cu risc seismic ridicat

Guvernul vrea să îi evacueze pe românii care stau în clădiri cu risc seismic ridicat

bulina.jpg
24 Sep 2016   •   11:24

Guvernul vrea să îi evacueze pe românii care stau în clădiri cu risc seismic și să îi mute în locuințe de necesitate.

În prezent, acest fond pentru locuințe de necesitate nu este suficient, o spune chiar vicepremierul Vasile Dâncu în cea mai recentă conferință de presă pe această temă.

“Aceste locuințe de necesitate sunt clădiri care aparțin statului și care pot fi folosite în astfel de situații. Totuși, există o problemă foarte mare și anume numărul insuficient al acestor locuințe – doar 2% din clădirile din România aparțin statului, fondului public, deci sunt prea puține pentru a face față acestei situații, în condițiile în care numărul clădirilor cu risc seismic în România se ridică la ordinul miilor.

Există și soluții, totuși, anunță Guvernul. Anumite instituții construite în sistem ANL ar putea fi transformate în locuințe de necesitate. În plus, Guvernul ar încuraja dezvoltatorii imobiliari să construiască astfel de imobile.

Totuși, Guvernul se mai confruntă cu o problemă – oamenii care locuiesc în clădiri cu risc seismic refuză, de obicei, să părăsească locuința.”

 

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close