Liderul MISA Gregorian Bivolaru şi 20 dintre adepţii săi au fost trimişi în judecată. Procurorii Parchetului general le-au adus acuzaţii de trafic de persoane, propagandă naţionalist-şovină, promovarea ideologiei fasciste, dar şi instigare la ultraj contra bunelor moravuri, cât şi tulburare a liniştii publice.
Dosarele celor 21 de membri MISA au fost deja înaintate Tribunalului Bucureşti, Gregorian Bivolaru urmând să fie judecat în lipsă, pentru că acesta a fugit din ţară în 2005.
Gregorian Bivolaru a intrat în atenţia justiţiei în martie 2004, când în imobile aparţinând MISA s-au găsit mii de materiale pornografice şi video-chat-uri erotice neautorizate. Punerea sa în arest s-a produs la 30 martie 2004, sub acuzaţia de întreţinere de relaţii sexuale cu o minoră, Bivolaru fiind însă pus în libertate la doar două zile, ca urmare a retragerii plângerii penale a victimei. La începutul lunii iunie a aceluiaşi an, judecătorii au emis un mandat de arestare pe numele Gregorian Bivolaru, însă acesta nu a mai fost găsit, după 9 luni fiind capturat de către poliţia suedeză.
Instanţa suedeză i-a acordat azil politic lui Bivolaru, lucru ce l-a supărat şi pe premierul Tăriceanu, care a enumerat cazul Bivolaru printre eşecurile justiţiei române. Ministrul Justiţiei la acea vreme, Monica Macovei, a susţinut că oficialii suedezi au decis să nu îl extrădeze pe Guru deoarece acesta nu ar beneficia de un proces echitabil în România. Concluziile suedezilor s-ar fi bazat pe raportul Comisiei Europene din octombrie 2004, dar şi pe cele ale Amnesty International şi al Comitetului Helsinki, la care s-a adăugat şi contribuţia presei.
Procesul lui Bivolaru a fost reluat după 9 luni de suspendare, Curtea Constituţională respingând excepţiile invocate de apărătorii liderului spiritual al MISA. Aceştia din urmă susţineau că Mădălina Dumitru, minoră la vremea când a întreţinut relaţii sexuale cu acuzatul, se mutase la Bucureşti în virtutea dreptului la liberă circulaţie. Astfel, acuzaţia de trafic de persoane nu ar fi putut fi dovedită în acest caz, potrivit susţinătorilor lui Bivolaru.
Antena3.ro