Declarația a fost făcută de Guido Reil, un europarlamentar german.
”România este vestul sălbatic al Europei, un vest sălbatic în inima Europei. Prin urmare, întrebarea este: Cum este posibil așa ceva? Cum se poate ca o țară cu o infrastructură atât de proastă, cu un nivel atât de înalt al infracționalității și al corupției, să fie membru al Uniunii Europene?
S-a uitat cineva sau a verificat cineva înainte de asta? Se pare că nu!
Foarte mulți bani au curs în ultimii ani și s-a crezut că dacă sunt virați mai mulți bani spre o țară coruptă, lucrurile se vor îmbunătăți”, a declarat Guido Reil.
Bineînțeles, europarlamentarii români au reacționat imediat după declarațiile scandaloase ale politicianului german.
”Aș vrea să îi transmit domnului Reil, care nu mai este în sală, că dacă România nu și-ar fi făcut treaba la frontiera Uniunii Europene, ar fi văzut dumnealui ce înseamnă vestul sălbatic cu adevărat. Pentru că iată că, la 15 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România este încă în afara spațiului Schengen. Cetățenii români contribuie la PIB-ul altor state membre, și totuși nu au aceleași drepturi și aceeași libertate de circulație pe care o au cetățenii țărilor respective. Este profund regretabil și inacceptabil că, din motive politice și datorită unor jocuri politice interne, în câteva state membre, românii și cetățenii români și mediul de afaceri sunt privați de un drept conferit de tratatele Uniunii Europene” a declarat Dacian Cioloș.
”Am un sentiment de frustrare și nu numai eu, ci toți cetățenii din țara mea. A câta oară să mai dezbatem, a câta oară să mai votăm în Parlamentul European, a câta oară să mai scrie Comisia Consiliului, celor 27 de șefi de stat și de guvern care iată, ce democrație ne învață? Un președinte de stat sau un șef de guvern contează mai mult decât zecile de milioane de cetățeni! Asta este democrația Europeană? Ar putea să ne spună, și mă adresez acum celor 27 de șefi de stat și de guvern, inclusiv președintelui din țara mea, ar putea să ne spună ce punct din tratat, din regulamentul Schengen, nu le îndeplinește România sau Bulgaria”, a precizat și Maria Grapini.