Antena 3 CNN Actualitate Grup de traficanţi, cercetat pentru distribuirea de droguri în Penitenciarul Craiova

Grup de traficanţi, cercetat pentru distribuirea de droguri în Penitenciarul Craiova

1 minut de citit Publicat la 17:04 13 Ian 2012 Modificat la 17:04 13 Ian 2012
Grup de traficanţi, cercetat pentru distribuirea de droguri în Penitenciarul Craiova
Foto: www.sodahead.com
În urma descoperirii unei tinere care a încercat să introducă în Penitenciarul Craiova câteva grame de canabis pentru un deţinut, cinci persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri de risc şi distribuire de droguri, informează Mediafax.
   
Potrivit unui comunicat remis, vineri, de reprezentanţii Biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, lucrători din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova în cooperare cu angajaţi de la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Craiova, sub coordonarea unui procuror din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, au controlat bagajelor primite de deţinuţi.
   
"Joi, în jurul orei 15.30, la Penitenciarul Craiova s-a prezentat o femeie de 20 de ani din Craiova pentru a-i aduce un colet unui deţinut, iar la control a fost depistată, în interiorul lăcaşului pentru şnur al glugii unui hanorac, cantitatea de două grame de canabis. Din cercetările făcute a mai rezultat că drogurile fuseseră disimulate cu scopul de a fi folosite de către deţinut  pentru consum propriu", se arată în comunicat.
   
Potrivit sursei citate, din grupul de traficanţi făceau parte cinci tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 21 de ani, toţi din Craiova.
   
"Cu ocazia controlului corporal au fost găsite două grame de canabis şi un cuţit cu lama de 20 de centimetri. Extinzând căutările, joi şi vineri, a mai fost depistat un tânăr de 20 de ani din Craiova care oferea spre vânzare cantitatea de 100 de grame rezină de canabis (haşiş) contra sumei de 2.500 de lei", se mai arată în comunicat.
   
Judecătorii din cadrul Tribunalului Dolj au dispus, joi, arestarea preventivă pentru 29 de zile pe numele a două persoane pentru trafic de droguri de risc şi distribuirea de droguri de risc într-un loc de detenţie, în timp ce pentru restul s-a dispus măsura cercetării în libertate.  

×
x close