Doi copii şi trei adulţi au murit într-un grav accident de circulaţie. Cei cinci erau într-o maşină care a căzut într-un canal de acumulare adânc de şase metri, situat în apropiere de Cernavodă.
Pompierii militari au reuşit să scoată autoturismul din apă după patru ore, cu ajutorul scafandrilor şi al unei macarale de mare tonaj. Anchetatorii încearcă acum să afle cauza cumplitului accident.
Tragedia s-a petrecut pe Drumul Naţional 22 C, în apropiere de Cernavodă. Maşina în care se afla o familie întreagă a căzut de pe un pod în apele reci ale unui canal.
Cei doi copii, părinţii lor şi bunicul au fost condamnaţi la moarte din momentul în care au plonjat cu maşina în canalul de acumulare, spun pompierii.
Ca să scoată din apă maşina scufundată la peste 6 metri adâncime, pompierii militari au chemat un echipaj de scafandri şi au avut nevoie de o macara de mare tonaj.
Anchetatorii încearcă acum să afle din ce cauză s-a produs tragedia.
Trupurile neînsufleţite au fost duse la morga Cimitirului din Constanţa, pentru necropsie. Cei cinci oameni, de religie musulmană, ar putea fi înmormântaţi astăzi.