ANTENA3.RO - EXCLUSIV ONLINE // Deşi campania de vaccinare a elevilor şi studenţilor contra virusului AH1N1 a început oficial luna trecută, pe 26 noiembrie, în toată ţara, aceasta a demarat concret abia la începutul lunii decembrie. Astfel, campania a pornit pe 7 decembrie şi a durat cinci zile lucrătoare, până vineri, pe 11 decembrie, pentru că toate şcolile şi facultăţile au intrat în vacanţa de iarnă. Antena3.ro a stat de vorbă cu câteva instituţii de învăţământ din Bucureşti şi a aflat câţi elevi şi studenţi au fost vaccinaţi în cadrul campaniei care nici că a început bine, dar a şi luat o pauză până după sărbători, când elevii îşi vor relua programul şcolar.
Acţiunea de ?înţepare? a elevilor şi studenţilor din ţară împotriva noii gripe, care a fost anunţată cu data de început 26 noiembrie, a demarat mai greu şi astfel a început concret în unităţile de învătământ din Bucureşti pe 7 decembrie. De asemenea, campania a durat anul acesta aproape o săptămână şi se va relua la începutul anului viitor, după ce copiii şi tinerii se vor întoarce din vacanţa de iarnă, în care au intrat de azi.
?Toate şcolile şi liceele sunt în vacanţă, personalul se află în zile de concediu fără plată, iar cei care muncim azi ne aflăm în liceu doar pentru înscrierea la bacalaureat, aşa că nu vă putem oferi informaţii despre campanie?, spune pentru Antena3.ro secretara de la Colegiul Naţional ?I.L. Caragiale?.
Deşi porţile liceelor din Capitală s-au închis, totuşi cele de la Colegiul Naţional ?Gheorghe Lazăr? sunt încă deschise, pentru că elevii şi profesorii recuperează perioada de o săptămână, în care liceul a fost închis din cauza gripei porcine.
?Pe perioada campaniei de vaccinare s-au vaccinat 12 copii peste 16 ani, aşa cum prevede prima campanie a Ministerului Sănătăţii, de la clasele a X-a şi până la a XI-a, din cei 800 şi de asemenea trei cadre sanitare din colegiu. Copiii au fost vaccinaţi cu acordul scris al părinţilor şi urmează ca celelalte categorii de vârstă din liceul Lazăr să fie vaccinate după vacanţa de iarnă?, explică pentru Antena3.ro Valeria Iftemie, doctor în cadrul Colegiului Naţional ?Gheorghe Lazăr?.
Şi pentru că acţiunea pe anul acesta a Ministerului Sănătăţii (MS) a luat sfârşit, doctorul Iftemie adaugă pentru Antena3.ro că vaccinurile care au rămas au fost predate Direcţiei de Sănătate Publică, ?pentru că în cazul în care se opreşte curentul, frigiderul în care sunt depozitate vaccinurile nu mai poate menţine temperatura la care trebuie păstrate acestea?.
Totuşi, Ministerul Sănătăţii nu are momentan o evidenţă a numărului de copii şi tineri elevi şi studenţi care s-au vaccinat împotriva gripei porcine în cadrul campaniei, dar susţine că va oferi mai multe amănunte marţi, după cum spun pentru Antena3.ro oficialii MS.
Cât durează ?înţepătura? împotriva gripei porcine?O jumătate de oră: atât durează vaccinarea unui student, procedeu care implică informarea acestuia de către medic asupra vaccinului şi reacţiilor adverse ale acestuia, ca apoi să se finalizeze cu "înţepătura" care îl poate imuniza pe student contra gripei porcine. În acelaşi timp, vaccinul nu este obligatorii, iar la cabinetele medicale ale şcolilor şi facultăţilor se pot prezenta doar elevii şi studenţii care doresc să se vaccineze contra gripei porcine.
Prima zi de vaccinare a strâns la cabinetul medical al Academiei de Studii Economice (ASE) opt studenţi, mai exact studente, dintre care şase studiază la master în cadrul Academiei, iar celelalte două sunt înmatriculate în anul al treilea. Deşi numărul studenţilor a fost restrâns în prima zi, în cea de-a doua zi de campanie s-au prezentat şi mai puţini, respective trei studente la master, pe lângă care s-a vaccinat şi un cadru universitar.
"Cabinetul medical al Academiei de Studii Economice a primit 500 de doze de vaccin împotriva gripei porcine, iar dintre cei 30.000 de studenţi s-au prezentat în primele două zile de campanie 11 studenţi, dar şi un professor universitar şi care s-au vaccinat contra noului virus", explică pentru Antena3.ro medicul de serviciu din cadrul cabinetului din complexul Moxa.
În cadrul ASE, campania de imunizare durează de marţi, 8 decembrie şi până vineri, 10 decembrie, deoarece urmează vacanţele şcolare, după cum spune pentru Antena3.ro acelaşi medic.
"Vaccinarea contra gripei porcine este de fapt un procedeu, pentru că prima oară îi informăm pe studenţi despre ce presupune aces vaccine şi care sunt reacţiile adverse, îi rugăm de asemenea să citească şi informaţiile afişate la avizierul cabinetului. Apoi le luăm temperature, le facem fişă medicală şi în final îi vaccinăm în braţ împotriva gripei porcine. După vaccinare le recomandăm studenţilor să rămână în sala de aşteptate încă 15-20 de minute, pentru a putea observa dacă apar reacţii adverse la vaccine şi timp de 30 de zile ţinem legătura cu ei telefonic, pentru a observa eventualele simptome de după vaccinare şi starea în care se află aceştia", detaliază medicul de serviciu pentru Antena3.ro
Vaccinul care imunizează persoanele împotriva virusului noii gripe şi care este realizat de Institutul Cantacuzino din Capitală are o cantitate de 0,5 mililitri şi trebuie depozitat în frigider.
Antena3.ro