Antena 3 CNN Actualitate Grindeanu: PSD are măsuri pe care le poate aplica din prima zi de guvernare

Grindeanu: PSD are măsuri pe care le poate aplica din prima zi de guvernare

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 19:30 26 Noi 2020 Modificat la 19:30 26 Noi 2020
Grindeanu: PSD are măsuri pe care le poate aplica din prima zi de guvernare
Sursa foto: Hepta

"Aşa cum ştiţi, am coordonat echipa care a elaborat programul de guvernare a PSD şi aş vrea să vă amintesc o concluzie acestei echipe: fără a controla criza sanitară este o iluzie să crezi că poți salva economia sau educația. Aceasta este una din explicațiile, dacă vreți, ale eşecului guvernării PNL, este o concluzie clară și poate dură”, a precizat Grindeanu.

Grindeanu: PSD este singurul partid care a venit cu un program clar pentru combaterea pandemiei

"De aceea, PSD este singurul partid care a venit cu un program clar pentru combaterea pandemiei. Este un plan intersectorial, care este construit în jurul domeniului Sănătății dar bineînțeles că vorbim, fiind afectate și celelalte domenii de economie și de educație și de toate celelalte domenii, avem în acest moment zeci de mii de firme, sute de mii de angajați care au primit din partea PNL până acum promisiuni. În agricultură au primit promisiuni că vor primi despăgubiri pentru secetă dar în schimb sau închis pieţele. Pentru firmele din România s-a promis că vor primi sprijin financiar, a fost aprobat si sprijinul financiar de către Guvern, dar s-au încurcat în birocraţia bancară fiind neaprobate multe dintre ele de câtre bănci", a mai spus Grindeanu.

Grindeanu: Avem în echipă specialişti

"Pentru românii cu venituri mici au promis măști gratuite şi, ieri ne anunța ministrul Economiei, sec, senin chiar cu zâmbetul pe buze, că jumătate din măștile primite în România sunt neconforme, deci nu ne ajută în a ne proteja sănătatea, ci chiar invers. Noi am căutat în echipa noastră specialiști, așa cum spunea și președintele Marcel Ciolacu, și avem un plan cât se poate de clar pentru a combate pandemia”, a mai precizat Grindeanu.

El oferă în continuare un exemplu practic, ce poate fi aplicat încă din prima zi de guvernare

"În încheiere, aş vrea să vă dau un exemplu pe care o să-l aplicăm, cât se poate de practic de din prima zi de guvernare, și anume, am propus în planul de guvernare decontarea tuturor cheltuielilor aferente cu materialele pentru prevenirea pandemiei, inclusiv testarea angajaților. Este o măsură care pe de o parte ajută societățile comerciale în aş desfășura în continuare activitatea, iar pe de cealaltă parte avem Statul care decât să plătească somajul technic de 75% are un ajutor indirect prin continuarea activităților economice ale firmelor respective. Asta este o măsură pe care o putem aplica din prima zi de guvernare”, a încheiat Grindeanu.

×
Etichete: Sorin Grindeanu PSD
x close