Premierul Sorin Grindeanu consideră că o posibilă explicaţie că preşedintele Klaus Iohannis s-a arătat "sceptic" cu privire la bugetul pe 2017 propus de actuala coaliţie de guvernare ţine poate de faptul că realizările Guvernului precedent în materie de absorbţie de fonduri europene au fost "zero", faţă de obiectivul asumat de noul Executiv de atragere a 5,2 miliarde de euro în acest an.
"Dacă privesc în raport cu ceea ce a fost anul trecut, când a fost Guvernul respectiv (Guvernul Dacian Cioloş - n.r.), normal că eşti sceptic când ai zero la fonduri europene. Oamenii ne-au votat să facem treabă şi am propus şi avem un program de guvernare ambiţios, avem un buget ambiţios, care cuprinde o componentă extrem de importantă pe fonduri europene. Sigur, dacă compari 5,2 miliarde de euro cât ne-am propus să atragem anul acesta cu zero, probabil că pare aşa cum a spus domnul preşedinte", a declarat Sorin Grindeanu la Antena 3, întrebat dacă observaţiile lui Klaus Iohannis cu privire la bugetul pe 2017 sunt "corecte" sau "exagerate".
Premierul a precizat că relaţia cu preşedintele Klaus Iohannis se păstrează în termeni instituţionali, întrebat pe acest subiect.
"Instituţional, corect. Ne-am întâlnit, a fost public, de cinci-şase ori, o dată la învestitură, după aceea de vreo trei ori cu bugetul (...), după aceea a fost CSAT-ul, a venit şi dânsul într-o şedinţă de guvern, astea au fost întâlnirile pe care le-am avut cu preşedintele Klaus Iohannis. Altele nu au existat", a afirmat Grindeanu.