În Reşiţa tramvaile şi autobuzele nu mai circulă, din cauza unei greve organizată spontan de către angajaţii Regiei de Transport în comun din localitate. Aceştia se tem că vor rămâne fără locul de muncă, după ce compania a ajuns în insolvenţă de plată din cauza datoriilor.
Potrivit primarului oraşului Reşiţa, Mihai Stepănescu, angajaţii Regiei de Transport s-au întors la lucru, după ce au fost asiguraţi că situaţia va fi rezolvată.
„I-am asigurat de protecţie socială.(...) Viitorul lor este foarte important pentru noi. I-am rugat să treacă la treabă, le vom răspunde în scris cererilor lor”, a declarat edilul pentru Antena 3.