Reprezentanţii bugetarilor (muncă şi inspecţia muncii, mediu, finanţe, vamă, primării, consilii judeţene, prefecturi, asistenţă socială etc.) au cerut ministrului Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, o majorare salarială de 50% începând cu 1 ianuarie 2009. ?Dacă pentru profesori s-a luat o decizie politică de majorare a salariilor cu 50 la sută, atunci nici noi nu vom accepta o creştere sub acest nivel?, spun ei.
Negocierile însă au eşuat, astfel că Sed Lex a decis declanşarea unei greve generale, cu scopul de a boicota organizarea alegerilor parlamentare. Peste 100.000 de funcţionari publici afiliaţi la Sed Lex şi la Federaţia din Administraţia Locală Cluj vor bloca activitatea din trezorerii, case de pensii, primării, tot ceea ce înseamnă birouri şi ghişee.
Antena3.ro