Femeia în vârstă de 41 ani mai are acasă trei fetiţie, toate cu handicap. Cu toate acestea, soţul a vrut să-şi mute familia în câmp, ca să păzească pepenii. Femeia a refuzat.
"Mi-a dat în cap, în şale", a spus Cristina Bodolin, victima.
O ambulanţă a adus-o pe femeie la spital, însă medicii nu ştiu dacă fătul are sau nu probleme în urma bătăii.
"Are plăgi pe torace şi membrele superioare. Încă nu se ştie dacă fătul trăieşte sau nu", a declarat dr. Nicolae Bacalbaşa, medic la Spitalul de Urgenţă din Galaţi.
Acum, în timp ce medicii investighează starea în care se află copilul nenăscut, poliţia îl audiază pe bărbat.