Antena 3 CNN Actualitate Ea este Alexandra, gravida în 8 luni din Suceava, care a murit în ajunul nunții | Nici copilul nu a mai putut fi salvat

Ea este Alexandra, gravida în 8 luni din Suceava, care a murit în ajunul nunții | Nici copilul nu a mai putut fi salvat

Alexandra Ghețea
1 minut de citit Publicat la 12:32 21 Aug 2022 Modificat la 16:10 21 Aug 2022
gravida 8 luni suceava murit ajunul nuntii nici copilul nu salvat
Sursa foto: Facebook

Tânăra, care era însărcinată în 8 luni, fusese internată cu Covid-19 în spital în data de 27 iulie și se externase la cerere, în data de 2 august, pentru că avea programată nunta.

Tânăra avea afecțiuni cardiace preexistente, fusese operată pe cord la vârsta de 20 de ani, astfel că medicii i-au monitorizat atent starea de sănătate afectată de Covid-19.

În seara de vineri, Alexandrei i s-a făcut rău și soțul ei a sunat la 112. Echipajul medical ajuns la fața locului a constatat că pacienta era în stop cardio-respirator. 

A început imediat manevrele de resuscitare și a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Suceava. Medicii au făcut eforturi disperate să o mențină în viață pentru a salva măcar copilul, dar din păcate atât mama, cât și copilul au decedat.

Tânăra Alexandra s-a căsătorit civil anul trecut, cu Silviu Miroș, din Păltinoasa și sâmbătă, 20 august, urma să aibă loc cununia religioasă și nunta.   

×
x close