Grădina Zoologică din Bucureşti s-a mutat şi pe internet. Cine n-are timp să meargă în vizită până în Băneasa poate să vadă animalele în timp ce stă comod în fotoliul de acasă.
Pe harta interactivă de la Zoo găsiţi informaţii, fotografii şi filmuleţe cu animalele, iar curioşii le pot urmări în timp real, cu un singur click pe site-ul
Digital Zoo.
Harta interactivă ne poartă prin toată Grădina Zoologică - pe la pelicani, pe lângă tigrul siberian, vedem ursul, leul şi ajungem până la maimuţe.
Proiectul este destinat în primul rând copiilor care vor să afle mai multe despre lumea animalelor. Ei se pot plimba în voie prin Grădina Zoologică, pot să vadă unde sunt aşezate animalele şi pot citi informaţii detaliate. În plus, fiecare animal este însoţit de o galerie foto.
Pentru o vizită la Grădina Zoologică, adulţii trebuie să scoată din buzunar 13 lei, în timp ce pentru copii costă 6 lei. Pe 1 şi 2 iunie, cei mici pot să viziteze gratuit grădina animalelor.