Antena 3 CNN Actualitate Măsuri speciale pentru animalele de la Grădina Zoologică Bucureşti, pe timp de caniculă

Măsuri speciale pentru animalele de la Grădina Zoologică Bucureşti, pe timp de caniculă

Silvia Preda
<1 minut de citit Publicat la 20:40 03 Aug 2023 Modificat la 20:40 03 Aug 2023
Măsuri speciale pentru animalele de la Grădina Zoologică Bucureşti, pe timp de caniculă
Sursa foto: Agerpres

"Le facem ceaiuri pentru zona aceasta unde sunt maimuţele, le dăm fructe îngheţate, inclusiv felinelor le punem carne îngheţată şi o lăsăm în apropiere ca să se dezgheţe încet şi să fie consumată mai rece, bazinele sunt pline cu apă permanent şi este împrospătată. (...) La păsări, avem acele stropitori, (...) se pulverizează apă", a explicat Ancuţa Elena Oprea, pentru Agerpres.

Ea a precizat că animalelor li se pun săruri de rehidratare în apă şi li se administrează vitamine.

Unele zone sunt acoperite cu pânză de camuflaj şi în perioada în care este foarte cald în amplasamente porneşte aerul condiţionat.

Pe de altă parte, Ancuţa Elena Oprea a menţionat că Grădina Zoologică Bucureşti nu poate aduce elefanţi şi girafe, pentru că suprafaţa pe care îşi desfăşoară activitatea nu este corespunzătoare pentru asemenea animale şi nu se pot respecta condiţiile prevăzute de un ordin al ministrului Mediului.

Citeşte şi: O grădină zoologică a fost invitată să "plimbe ursul", după ce vizitatorii s-au plâns că sunt păcăliți de un om în blană neagră | Replica ursoaicei Angela, publicată de presa din China

×
Parteneri
x close