Antena 3 CNN Actualitate Glumă nereuşită. Un poliţist a furat un pistol din magazie, să testeze vigilenţa colegilor

Glumă nereuşită. Un poliţist a furat un pistol din magazie, să testeze vigilenţa colegilor

Glumă nereuşită. Un poliţist a furat un pistol din magazie, să testeze vigilenţa colegilor
12 Sep 2009   •   19:31

Farsă nereuşită pentru un poliţist de frontieră din judeţul Olt. El a vrut să testeze spiritul de observaţie al colegilor săi şi a furat un pistol din magazia de muniţie. Şefii nu au gustat, însă, gluma şi l-au dat afară. Alexandru Popa era şef al compartimentului de armament din sectorul Orlea. El a luat un pistol din magazia de arme şi l-a ascuns, însă la inventarul zilnic, colegii săi au observat dispariţia armei.

Au dat alarma şi a fost constituită o comisie de anchetă. Cercetările s-au incheiat, însă, mai repede decât se aşteptau oamenii legii. În aproximativ două ore, arma a fost găsită la Alexandru Popa, care a spus că o luase pentru reparaţii.

Bărbatul şi-a schimbat apoi declaraţia şi a precizat ca voia doar să-şi testeze colegii. Gluma l-a costat, însă, scump - a fost dat afară din poliţia de frontieră şi i s-a întocmit dosar penal pentru furt si nerespectarea regimului armelor si muniţiilor.

Antena 3

×
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close