Glaucomul
şi problemele de vedere provocate de diabet pot fi depistate mai
repede. Medicii de la Spitalul Witing pun acum diagnosticul cu
ajutorul tomografiei, iar examinarea nu durează mai mult de trei
minute. Cu
ajutorul noii tehnologii, medicul poate vedea pe ecran retina
şi discul optic, cu toate vasele de sânge. Doctorul poate
spune astfel dacă pacientul investigat are probleme cu vederea.
Înainte de examinare, pacientul primeşte nişte picături care
dilată pupila.
Imaginile sunt păstrate în memoria
calculatorului pentru urmărirea pacientului, mai ales a celor care
suferă de glaucom. Astfel, se poate vedea dacă boala e ţinută sub
control.
La
aparatul de la secţia de oftalmologie a Spitalului Witing pot apela
şi cei care suferă de degenerescenţă maculară, adică pierderea
vederii din cauza vârstei.
Investigaţiile
sunt gratuite pentru cei internaţi în spital, iar cei care vin
cu bilet de trimitere plătesc jumătate din preţ, adică în
jur de 250 de lei noi.
Observator