Unii dintre cei veniţi pe seară aveau cu ei o instalaţie de amplificare, menită să le potenţeze scandările, dar şi să amplifice suspiciunile privind posibila lor apartenenţă la vreo organizaţie cu ţintă politică anti-Băsescu şi împotriva PDL, cu atât mai mult cu cât scandările lor îi vizează, de zile bune, exclusiv pe şeful statului şi pe alţi câţiva lideri mai vizibili ai partidului de guvernământ.
Dacă cei de la Teatrul Naţional erau puţin defazaţi, cea mai mare pancartă denunţând apartenenţa lui Cătălin Predoiu, care a fost pe parcursul zilei premier interimar, la "famiglia" justiţei române, cei de la fântână erau deja la curent cu desemnarea lui Mihai Răzvan Ungureanu pentru funcţia de premier. Ostilă numirii, mulţimea a primit anunţul cu scandarea "Du-te, Răzvane, du-te, Răzvane, du-te şi lasă-ne".
Una dintre puţiele scandări "la zi" care au răsunat în ambele cercuri de protestatari a fost un "Hop!, Hop!, Hop!, Băsescu după Boc!" care anunţa intenţia celor din Piaţă, veniţi unii din pur civism, iar alţii cu cine-ştie-ce mandat ascuns, să ţină în picioare protestul până la schimbarea "regimului" Băsescu.