Un bărbat de 49 de ani a fost scos mort, sâmbătă, de către pompierii militari giurgiuveni dintr-o fântână din localitatea Clejani, judeţul Giurgiu, iar poliţiştii cercetează împrejurările în care acesta a ajuns acolo, conform Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu, soţia bărbatului a anunţat, vineri seară, dispartia de acasă a acestuia, iar ulterior localnicul a fost reperat într-o fântână cu un diametru foarte mic.
"La faţa locului au acţionat pompierii militari de la Garda Ghimpaţi, care l-au scos la suprafaţă pe bărbat. Nu s-a putut comunica cu el în timpul intervenţiei, iar medicii au constatat că era decedat. Ştim că era căsătorit, are doi copii şi are 49 de ani, fiind domicilat în Clejani", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, lt. Gabriela Olexiuc.
Din cauza diametrului foarte mic al fântânii, echipele de intervenţie nu au putut interveni coborând cu aparatele de respirat.
La ora transmiterii acestei ştiri, trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la morga din Giurgiu pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor morţii.
Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care a murit bărbatul.