Stenogramele DNA demonstrează că procurorii încearcă să-i forţeze pe judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti să-l condamne pe Dan Voiculescu într-un dosar în care chiar DNA recunoaşte că nu are probe.
Potrivit Grupului de Investigaţii Politice, unul dintre complicii judecătorului Stan Mustaţă ar fi discutat la telefon despre faptul că Dan Voiculescu nu avea nicio legătură cu dosarul Telepatia. Înregistrarea apare în rechizitoriul DNA în urma căruia Stan Mustaţă a fost arestat.
Ion Boraciu: Omul n-are nimic… (neinteligibil)… gata …(neinteligibil)… n-are nimic… (neinteligibil)… Da, da. N-are omu' nimic. E băgat forţat! Nici n-are treabă… (neinteligibil)… nici o problemă…
Aceleaşi înregistrări inserate de procurori în rechizitoriu arată faptul că repartizarea dosarului Telepatia nu s-a făcut aleatoriu, susţine Grupul de Investigaţii Politice. Prin urmare, încercând să îl acuze pe judecătorul Mustaţă, procurorii recunosc că acesta primise special cazul pentru a-l condamna pe Dan Voiculescu.
Ion Boraciu: Ăştia (Stan Mustaţă şi Florică Duţă) sunt cei mai vizaţi judecători din Curtea de Apel. Chiar de… (neinteligibil)… Toate alde ăia, ăştia, le-a dat la alţii şi toţi i le dau lu' acesta… (neinteligibil)… Cu băiatul ăsta… dosarul ăsta. Cel mai greu dosar din justiţia română…
Grupul de Investigaţii Politice susţine că după ce a aflat că îi sunt ascultate telefoanele din cauza dosarului Telepatia, judecătorul Stan Mustaţă a încercat să scape de de această cauză.
Ion Boraciu: Tu nu poţi să-i faci la dosarul acela vânt, să nu-l mai ai?
Stan Mustaţă: Păi asta-i fac!
La sfârşitul lunii trecute, Stan Mustaţă, care judeca Dosarul Telepatia la Curtea de Apel Bucureşti, a fost reţinut de DNA. La începutul acestei săptămâni a fost trimis în judecată fiind acuzat că a constituit un grup infracţional împreună cu Ion Boraciu şi Florian Alexandru.