George Becali a susţinut o conferinţă de presă, vineri, în care a anunţat, din nou, că se retrage din viaţa publică.
"Când am ieşit din temniţă am promis familiei mele şi soţiei şi copiilor că ies din viaţa publică. Să mă ierte că nu m-am ţinutde cuvânt. Ştii, viaţa asta publică are o dulceaţă frumoasă care te fură şi mai ales voi, televiziunile, şi nu îţi dai seama. Mai dai un interviu, mai dai unul şi uite aşa am intrat iar. Dar eu ce fac? Ca la spovedanie. Nu mai veniţi după mine la biserică, nu mă mai sunaţi, pentru că nu mai vreau să stau în viaţa publică. În primul rând, cel mai important, mie mi-au spus şi sfiinţi părinţi pe muntele Athos, <domnule Becali să ai grijă să nu pierzi din puterea duhovnicească câştigată în temniţă.> Suferinţa este postul sufletului. Eu am postit în temniţă. Bineînţeles că alţii fac rele şi Dumnezeu le dă şi mai rău.
Becali s-a oprit din declaraţie pentru a trage atenţia unor jurnalişti care făceau gălăgie şi a făcut referire la momentul în care preşedintele Iohannis a făcut acelaşi lucru.
"Dar eu, vreţi să fac ca Iohannis? Nu mai faceţi gălăgie."
Latifundiarul a reluat discursul şi a explicat că vrea să îşi dedice viaţa lui Hristos şi Bisericii şi că nu mai face nimic, pentru că "dacă faci nimic, nimeni nu poate să facă dosar".
"Eu vreau să termin cu viaţa publică. Eu vreau ca viaţa mea să i-o dau lui Hristos. Dacă fac asta, nu pot sta în viaţa public. De jignit nu mai jignesc pe nimeni, că nu mai este în fiinţa mea. Nu mai fac parte din fiinţa mea. Eu vreau să vând tot. Poate să ţin Steaua. Dar vreau să vând tot. Nu vreau să fac ceva, că dacă fac ceva, dacă faci atât de mic, din mic poţi să faci armăsar. Cineva poate să spună că ai făcut rău. Dar dacă faci nimic, nimeni nu poate spune că e rău. Eu fac nimic acum. Nu semnez nimic, nu fac afaceri, nu dau nici măcar sfaturi. Am semnat împuterniciri, să se ocupe ceilalţi. Eu nu mai răspund pentru nimeni. Eu răspund pentru mama, sora, nevasta şi fetele. Pentru care pot să îmi dau şi viaţa. Eu nu mai vreau belele. Şi să îmi cresc nepoţii. Nu am ce face cu ele, am prea mult. I-am vândut lui nea Mitică un teren, cu 400.000. Şi nu am semnat eu, a semnat nepotul. Eu fac nimic, nu poate cineva să îţi facă dosar pe nimic. Dacă ai făcut orice chichiţă se poate mări. Dar dacă faci nimic, mai poţi să faci dosar?"
De asemenea, Becali a ţinut să explice că nu are de gând să vândă palatul pe care l-a ridicat în Bucureşti şi că acesta va rămâne la copii dar şi că are de gând să lase mare parte din avere Bisericii.
"E adevărat, eu zic că ies din viaţa publică, dar nu renunţ la Steaua. Eu nu am zis că renunţ la palat. Este al meu. Am o siguranţă pentru copiii mei. Am văzut când eram în puşcărie. Că nu mai am bani şi vând. Am tot şi mai mult şi probabil că o să dau la Biserică mare parte din avere. Zilnic pleacă bani din conturile mele în fundaţii şi în firme care vând saltele, saci de dormit, alimente. Numai pentru a cumpăra pentru acte de binefacere. Şi au plecat mulţi bani. Şi pleacă şi acum, inclusiv pentru biserici. Eu la banii mei le dau foc ca să îmi ard păcatele. M-aţi înţeles?"
Becali a făcut un apel la presă să nu mai "facă minciuni pentru rating".
"Nu mai faceţi tot felul de minciuni pentru rating. Mama a trăit momentele alea. Domne, Becali riscă nu ştiu ce. Eu nu mai risc nimic, pentru că eu nu mai fac nimic. Din nimic poţi să faci puşcărie? Eu fac nimic. Şi dacă pierd bani, afacer, nu mă mai interesează. Din nimic nu poţi să faci dosar. Avicola. Am cheltuit 15 milioane de euro, acum este în faliment. Imobiliarele au fost toate scoase la vânzare, nu le cumpără nimeni. Eu am pierdut 15 milioane la Avicola. Cum adică am falimentat-o? Că am băgat 15 şi nu pot să scot nici 3? M-am falimentat pe mine? Dacă îţi dai singur în cap, sigur, eşti prost, pierzi bani."
În fine, Becali a încercat să explice că nu mai are de gând să intre în politică prea curând, dar, dacă s-ar crea un partid politic care să îmbisericească România, l-ar susţine sută la sută.
"Eu politică nu am voie să fac încă patru, cinci ani. Dacă vreodată se va crea un partid care să îmbisericească România, ceea ce nu cred, normal că o să mă implic, pentru că mă implic pentru Hristos. E posibil să se facă. Un partid al Familiei Ortodoxe. Şi atungi PNG se va dizolva. Sau eu voi susţine partidul până am şi eu voie să fac. Sau donez bani. Şi dup-aia, peste alţi ani, poate intru pe funcţii. Dar până atunci nu am voie. Normal că o să intru, nu cu vrăjeală de interes naţional."