În ciuda speculaţiilor vehiculate în presă în ultima perioadă, Gigi Becali nu îl consideră pe Traian Băsescu vinovat de arestarea sa. Patronul echipei Steaua a declarat, în cadrul unei Ediţii Speciale difuzate de Antena 3, că nu consideră că preşedintele a ordonat arestarea sa.
Totuşi, Becali crede că acesta a aprobat arestarea. ?Eu nu cred că mi-a făcut preşedintele asta. Eu cred că s-a plecat de jos şi după-aia s-a cerut ok-ul?, a declarat Becali.
Referitor la dosarul său, Gigi Becali a declarat că este un caz închis, pentru că nu se face altceva decât circ, aşa cum i-a spus şi judecătoarei. Un "clovn" în circul ăsta ar fi şi poliţistul din barul unde i-ar fi sechestrat pe hoţi, de care Becali spune că nici nu îşi aduce aminte cum îl cheamă.
Altfel, Gigi Becali consideră experienţa ultimelor două săptămâni de închisoare purificatoare, înaintea împărtăşaniei de Paşte. Becali se consideră nevinovat şi este de părere că şi ceilalţi co-inculpaţi din dosarul său vor fi eliberaţi.
Ce i-a zis spionul Floricel lui "Becali, inimă de leu"Nevinovat ar fi şi spionul Floricel Achim, cu care a stat în celulă. Becali spune însă că acestuia nu i se dă drumul, pentru că el e doar "floricel", nu e "Becali, inimă de leu"
La finalul ediţiei speciale de la Antena 3, Becali a încurcat puţin sărbătorile, făcând o urare ciudată celor prezenţi în studio.
Antena3.ro