Antena 3 CNN Actualitate Gigacaloria se scumpeşte cu 40%. La iarnă, facturile la întreţinere s-ar putea tripla

Gigacaloria se scumpeşte cu 40%. La iarnă, facturile la întreţinere s-ar putea tripla

<1 minut de citit Publicat la 20:29 27 Iul 2011 Modificat la 20:29 27 Iul 2011
Gigacaloria se scumpeşte cu 40%. La iarnă, facturile la întreţinere s-ar putea tripla
Foto: ftr.ro
Cresc facturile la întreţinere, în Bucureşti. Miercuri după-amiază, consilierii municipali au votat majorarea tarifului gigacaloriei cu 37%. Tariful majorat se aplică de la 1 august, ceea ce înseamnă că în facturile pe care le vom primi în septembrie vom vedea deja scumpirea.

Mai exact, preţul gigacaloriei creşte de la 124 la 170 de lei. Asta înseamnă că factura de întreţinere pentru două camere, care acum este 150 de lei, în medie, va veni pe august 180 de lei.

La iarnă, scumpirea se va simţi serios. Dacă iarna trecută, pentru un apartament de două camere întreţinerea era 220 de lei, la iarnă va fi 310 lei. Iar dacă luăm în calcul şi eliminarea subvenţiei acordate de primărie, valoarea facturii va ajunge la 600 de lei.
 

×
x close