Antena 3 CNN Actualitate Ghiţă minte, ANI tace. Deputatul PSD nu a declarat afaceri de milioane de euro pe care firma sa le are cu statul

Ghiţă minte, ANI tace. Deputatul PSD nu a declarat afaceri de milioane de euro pe care firma sa le are cu statul

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 15:49 29 Apr 2013 Modificat la 15:49 29 Apr 2013
Ghiţă minte, ANI tace. Deputatul PSD nu a declarat afaceri de milioane de euro pe care firma sa le are cu statul
Foto: Intact Images
Deputatul PSD Sebastian Ghiţă nu şi-a trecut în declaraţia de avere, pe care a depus-o la preluarea mandatului de deputat, contractele de milioane de euro, pe care le avea la acea vreme cu societăţi de stat. Potrivit cotidianul.ro, este vorba despre contactele Asesoft Internaţional, unde acesta a fost acţionar principal.

Deocamdată, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) nu s-a autosesizat în niciunul din aceste cazuri.

Firma Asesoft Internaţional la care Sebastian Ghiţă a fost acţionar majoritar a avut contracte cu statul român din 2003. Deputatul PSD nu a trecut în declaraţia de avere şi interese pe care a depus-o în decembrie, la Parlamant, niciuna dintre afacerile care ţin de anul fiscal 2011, aşa cum îi cerea legea.

Printre acestea se numără: un contract cu Primăria Capitalei - de aproape 5.000.000 de euro, altul de aproape 2,5 milioane de euro cu Ministerul de Finanţe şi nu în ultimul rând, unul de peste 7.000.000 de lei cu Agenţia de plăţi - departamentul pentru românii de pretutindeni. Şi lista continuă.

Agenţia de Intergritate nu s-a sesizat nici până în prezent că social-democratul a depus o declaraţie de avere incompletă. Ghiţă a fost lăsat în pace de autorităţi şi în procesul Tracia-Asesoft, în care este acuzat de complicitate la înşelăciune şi fals în declaraţii.

Dosarul trenează de 10 ani şi se va relua abia în luna septembrie, când va porni de la zero. Ultima tergiversare - mutarea cazului la Curtea Supremă, după ce social-democratul a devenit deputat.

În dosarul "Tracia-Asesoft" Ghiţă este acuzat că ar fi prejudiciat statul cu aproape 170.000 de lei, prin neplata aşa numitei ''taxe Băsescu'' pentru tranzacţii cu produse petroliere.


Contractele lui Sebastian Ghiţă
:
- 23.12.2010 cu Ministrul Finanţelor: 2.458.699 Euro (fără TVA)
- 21.01.2011 cu Spitalul Sf. Maria Bucureşti: 1.618.800 lei (fără TVA)
- 01.05.2011 cu Casa de Sănătate a MT: 280.860 lei (cu TVA)
- 23.06.2011 cu Primăria Bucureşti: 4.939.669 Euro (fără TVA)
- 11.09.2011 cu Agenţia de plăţi DRP: 7.134.490 lei (fără TVA)
- 22.11.2011 cu Administraţia Naţională Apele Române: 84.139 lei (fără TVA)

Citeşte şi Milionari români cu bani blocaţi în băncile din Cipru. Toţi au ales paradisul fiscal cipriot, ca să scape de taxele şi impozitele de la noi

Sebastian Ghiţă, îmbogăţit de stat. Deputatul PSD a rulat zeci de milioane de euro din banii statului pentru afacerile sale

Sebastian Ghiţă, îmbogăţit de stat. Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, i-a "oferit" un contract de milioane de euro

Sebastian Ghiţă, dator la stat. Una din firmele PSD-istului are datorii de un sfert de milion de euro

Sebastian Ghiţă (PSD), acuzat că a luat 200.000 de euro pentru lucrări pe care nu le-a mai efectuat

Sebastian Ghiţă (PSD) a primit 15 milioane euro de la stat, pe vremea lui Boc. Ce viza contractul

PSD-istul Sebastian Ghiţă, făcut nabab de stat. Omul de afaceri a garantat cu viitoare credite luate de la bănci









 

×
x close