Patru noi martori au fost audiaţi în acest dosar la doi ani şi jumătate de la alerta dată de Alexandra Măceşanu la 112.
Şase ore au durat audierile celor patru martori în dosarul crimelor de la Caracal. La ieşirea din sala de judecată, avocata familiei Luizei Melencu, adolescenta răpită de Gheorghe Dincă în aprilie 2019, a lansat acuzaţii grave.
"Sunt montaţi de către DIICOT să confirme o stare de fapt care nu corespunde realităţii. V-am spus, Dincă are nişte complici care sunt în liberate. Acei complici ştiu să lucreze cu telefoanele mobile, au experienţă. Dincă habar nu are. Am cerut audierea subcomisarului, acum cred că este comisar, Barbu Daniel, acesta este cheia afacerii, să ne spună cine l-a trimis, dacă este adevărat că l-a trimis procuroarea Hăineală, în ce condiţii a intrat", a declarat Carmen Obârşanu, avocata familiei Luizei Melencu.
Gheorghe Dincă ar avea complici în libertate
Avocatul rudelor Alexandrei Măceşanu, copila care în iulie 2019 suna la 112 ca să anunţe că a fost răpită, spune că alţi martori ar fi o piesă cheie în puzzle-ul crimelor de la Caracal.
"Aşteptăm data viitoare să fie audiate cele două martore în calitate de doctori. Cele două care au făcut raportul medico-legal, să se pronunţe cu privire la modalitatea în care s-a depistat ADN-ul Alexandrei, cum şi-au dat seama că Alexandra este decedată", a spus Aurel Moldovan, avocatul familiei Alexandrei Măceşanu.
Familiile celor două victime se declară la capătul puterilor.
Următorul termen în dosarul Caracal s-a stabilit pentru data de 12 ianuarie.