Frigul a luat trei vieţi în noaptea de sâmbătă, în Neamţ. Numărul victimelor a crescut, astfel, la patru, după ce o ieşeancă a pierit îngheţată zilele trecute. Zeci de alţi oameni au ajuns la spital, cu hipo-termii şi degerături grave. Totuşi, vremea pare să se încălzească uşor. De la minus 27 de grade, cât a fost acum două nopţi, sâmbătă noaptea, mercurul din termometre a coborât 'doar' până la minus 18 grade. Temperaturile scăzute au fost însoţite de vânt puternic, care a amplificat senzaţia de frig. Meteorologii spun că, noaptea care urmează, va fi ceva mai caldă, şi prognozează 9 grade sub zero.
Specialiştii spun că oamenii au resimţit frigul mai acut decât de obicei pentru că a bătut vântul.
Reprezentanţi CET-urilor din ţară spun că nu au fost probleme majore cu încălzirea centrală.
Vântul puternic continuă să pună probleme şi pe Litoral. Chiar dacă porturile maritime sunt deschise - duminică, autorităţile sunt pregătite să închidă circulaţia maritimă dacă vremea se va înrăutăţi.
Antena 3