Un șofer din Suceava a intrat cu mașina în vitrina unui magazin. Pompierii intervin la locul accidentului
Publicat acum 12 ore si 56 minute
"Tot ce am declarat până acum este adevărat, așa cum a constatat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație.
Tot ce am declarat, dar până acum n-am putut ieși în ultima lună în fața opiniei publice, pentru că aveam nevoie de o hârtie oficială din partea unei instituții din statul român.
Este a doua oară în ultimii doi ani când mi se fabrică un dosar de către Brigada Rutieră.
Scopul nu este de a primi o condamnare, pentru că, evident, nu există temeiul legal prin care să fiu condamnat, ci scopul este ca imaginea mea publică să fie afectată, să fie terfelită. Au apărut zeci de știri", a spus, vineri, liderul AUR, George Simion.