Antena 3 CNN Actualitate George Botizan, consilier judeţean în Arad, a fost strivit în propria maşină de un bolovan căzut de pe munte, la Gurahonţ

George Botizan, consilier judeţean în Arad, a fost strivit în propria maşină de un bolovan căzut de pe munte, la Gurahonţ

Daciana Cordoş
1 minut de citit Publicat la 20:12 27 Mai 2024 Modificat la 20:27 27 Mai 2024

George Botizan, în vârstă de 34 de ani, se afla la volanul maşinii sale, la ieşirea din Gurahonţ, pe DN 79A, atunci când un bolovan de dimensiuni considerabile s-a desprins de pe versant şi s-a prăbuşit peste autoturismul aflat în mers.

Piatra a distrus aproape complet maşina consilierului judeţean PNL. Imediat după impact, bărbatul şi-a pierdut cunoştinţa, iar autoturismul a mai pe şosea până când s-a lovit de o altă maşină care circula din sens opus.

În galeria foto de mai jos puteţi găsi imagini surprinse imediat după accident

Un elicopter SMURD din Caransebeş a fost trimis la faţa locului, iar consilierul a fost preluat de medici, conştient, cu traumatism toracic şi la bazin, şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Arad.

Versantul de pe care s-a desprins bolovanul se află la iesirea din Gurahonţ, către Buteni. Este un perete stâncos abrupt, care nu este asigurat cu plasa de protecţie, iar în zonă nu se află locuinţe.

×
x close