George Becali nu va fi eliberat din închisoare pentru a putea merge să se opereze la coloana cervicală în Germania, aşa cum dorea el, au decis, joi, judecătorii.
Tribunalul Constanţa i-a respins, joi, cererea de întrerupere a pedepsei pe motiv că ar avea nevoie de o intervenţie chirurgicală la coloană, magistraţii argumentând-o ca fiind nefondată.
Becali le-a spus magistraţilor că la dosar sunt depuse cinci opinii ale unor medici neurochirurgi, toţi concluzionând că în cazul său o intervenţie chirurgicală la coloană este iminentă.
Potrivit raportului medico-legal, Becali are nevoie urgentă de operaţie la coloana cervicală. În prezent, există cinci expertize din partea unor medici chirurgi recunsocuţi, precum prof. Vlad Ciurea, că Becali are nevoie de operaţie.
Latifundiarul din Pipera a solicitat magistraţilor întreruperea pedepsei din motive medicale, susţinând că are nevoie de o operaţie la coloana cervicală.
George Becali a făcut o cerere similară imediat ce a fost închis în penitenicarul Jilava. Atunci voia să îşi aranjeze afacerile, să se asigure că lucrurile sunt în ordine la Steaua, dar mai ales spera să fie aproape de fiica lui la majorat. N-a reuşit să îi înduplece însă pe judecători.
Becali doreşte să fie operat la o clinică din Viena, spune avocatul său. Potrivit Codului penal, un deţinut poate fi eliberat pentru o perioadă limitată, pe motive medicale.
Finanţatorul Stelei are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul "Valiza" şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.