Antena 3 CNN Actualitate Generalul acuzat că a sustras 180.000 de dolari din fondurile DGIA, condamnare blândă

Generalul acuzat că a sustras 180.000 de dolari din fondurile DGIA, condamnare blândă

Gabriel Dano
<1 minut de citit Publicat la 17:35 07 Dec 2021 Modificat la 17:35 07 Dec 2021
htyjuiui

Fostul director adjunct al Direcţiei de informaţii a apărării, Iulian Cristian Gherghe, a fost arestat preventiv la începutul lunii martie. Acesta a fost acuzat că ar fi furat aproape 180.000 de dolari din fondul de război al României, pentru a-şi cumpăra un teren de casă.

El a ţinut banii timp de un an într-un seif, iar apoi s-a folosit de ei ca să își cumpere un teren în Corbeanca pentru a-și construi o casă.

Gherghe și-ar fi recunoscut în parte vina, motivând că a luat banii cu titlu de "împrumut". Decretul privind trecerea în rezervă a generalului Iulian Gherghe a fost semnat la începutul anului de președintele Klaus Iohannis.

Potrivit soluţiei primei instanţe, Iulian Cristian Gherghe va sta 2 ani şi 6 luni sub supravegherea Serviciul de Probaţiune Ilfov, perioadă în care trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare la Primăria comunei Cornetu sau Şcoala Gimnazială nr. 1 Cornetu.

Prejudiciul material cauzat a fost reparat în întregime în cursul urmăririi, de către inculpat, prin restituirea sumei sustrase, potrivit Parchetului Militar CAB.

×
Etichete: Klaus Iohannis
x close