Antena 3 CNN Actualitate Generalul Cristian Barbu, despre evoluţia războiului Rusiei în Ucraina: "Trebuie să ne pregătim! Urmează o fază critică" | Ce spune despre data de 9 mai

Generalul Cristian Barbu, despre evoluţia războiului Rusiei în Ucraina: "Trebuie să ne pregătim! Urmează o fază critică" | Ce spune despre data de 9 mai

Claudia Popovici
4 minute de citit Publicat la 22:54 13 Apr 2022 Modificat la 23:15 13 Apr 2022
Generalul (r) Cristian Barbu
Sursa foto: Antena 3

”NATO reprezintă cea mai cea mai concretă și puternică garanție de securitate pentru statele sale membre.

Trăim vremuri dificile, pe care nu am crezut că le vom mai trăi în secolul XXI. Trebuie să fim pregătiți pentru o criză de durată și pentru situația în care această criză se va extinde mai aproape de granița noastră”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Întrebat ce a vrut să spună mai exact premierul Ciucă, generalul (r) Cristian Barbu, fost comandant al Academiei Tehnice Militare, a explicat: 

"Cred că suntem într-o situaţie extrem de complexă în această perioadă. Urmează şi o fază critică a acestui conflict din cel puţin trei puncte de vedere.

În primul rând negocierile ați văzut că sunt blocate, au fost declarații politico militare fără precedent cu o hotărâre şi un conținut fără echivoc atât din partea preşedintelui SUA cât şi din partea lui Putin.

Iar din punctul de vedere militar există în acestă perioadă o puternică strângere de gânduri, de forţe, de susținere militară din partea Rusiei, dar în același timp o reorganizare pentru o apărare serioasă în teritoriu şi din partea armatei ucrainene.

Cu alte cuvinte, ne așteaptă un moment în care noi românii care suntem cam la 200-250 km de frontul important care se va desfășura în următoarele zile în Ucraina suntem extrem de conectați.

De aceea premierul Ciucă, un om cu experienţă, care cred că nu întâmplător a ajuns în acestă poziție de premier în această perioadă, ne-a transmis un mesaj foarte clar, foarte coerent.

Care înseamnă că de la om, de la fiecare dintre noi care trebuie să înţelegem în ce situaţie ne aflăm, să înţelegem care sunt responsabilitățile, care sunt acțiunile.

Şi în această perioadă postul dvs a făcut această pregătire a omului. I-a adus pe oameni în faţa faptului real să cunoască. Cunoașterea este parte a acestei pregătiri.

Apoi trebuie să înţelegem că din punct de vedere economic lucrurile sunt de cu totul altă natură.

Rezervele de stat. partea operativă care înseamnă rezerve, dotare, înzestrare. Unele lucruri ar fi trebuit grăbite, altele ar fi trebuit făcute ieri.

De exemplu, mă refer la forţele noastre navale care trebuiau de alaltăieri să fie mult mai serios dotate", spune generalul (r) Cristian Barbu, fost comandant al Academiei Tehnice Militare.

Întrebat apoi ce crede că pregătește Vladimir Putin în perioada următoare până la 9 mai pentru acea victorie cerută generalilor săi, generalul Cristian Barbu a spus: 

"Exact ce ne-a spus chiar el (n.r Vladimir Putin) acum două zile, că merge până la capăt, merge spre victorie.

Este foarte adevărat că sunt cele trei raioane de concentrare pentru forţele rusești, este adevărat că acest Dvornikov este un expert în marea bătălie împotriva civililor şi nu a trupelor militare.

Va fi foarte interesant în momentul în care se va întâlni cu o forță militară adevărată aşa cum este în acest moment  forţa ucraineană care face inclusiv lucrări genistice de mare amploare în zona de apărare.

Cred că lucurile nu sunt clare deloc, iar ideea că vor putea să strângă 4-5 combatanți ruşi cu moralul scăzut şi cu o tehnică destul de ciudat concepută împotriva unui apărător ucrainean destul de bine dotat, în acest moment nu înseamnă nicidecum o victorie.

Cu altă cuvenite, ideea de 9 mai se îndepărtează tot mai mult, iar rezultatul aşa cum l-am văzut chiar ieri la Mariupol, unde forţele au reușit să reziste foarte bine atâtea zile.

Cred că pe 9 mai nu o să mai avem nimic de spus pentru Moscova pentru Putin şi pentru gașca lui care abuzează de viaţă", a mai precizat generalul (r) Cristian Barbu, fost comandant al Academiei Tehnice Militare, la Antena 3. 

Cine este Alexandr Dvornikov, generalul pus de Putin la comanda operațiunilor din Ucraina

După 44 de zile, Rusia a decis să aleagă un general care să țină împreună toate fronturile și să supravegheze ceea ce pentru Moscova este o „operație militară specială”.

Alesul, spune BBC, este generalul Aleksandr Dvornikov, fost responsabil cu expediția în Siria. Alegerea a căzut asupra lui în zilele în care zvonurile despre un „atac final” în sudul și estul țării pentru a „reuni” Crimeea și Donbasul și a putea declara că a atins un obiectiv militar devin din ce în ce mai insistente.

„Ne așteptăm ca comanda și controlul general al operațiunilor să se îmbunătățească”, a spus sursa intervievată de televiziunea publică britanică.

Reorganizarea a fost făcută tocmai în încercarea de a îmbunătăți coordonarea dintre diferitele unități, întrucât grupurile rusești fuseseră anterior organizate și comandate separat, a spus oficialul.

„O persoană trebuie să aibă responsabilitatea pentru tot: trebuie să coordoneze focul, să dirijeze logistica, să folosească forțele de rezervă, să măsoare succesele și eșecurile diferitelor aripi ale frontului și, pe baza a ceea ce vede, să modifice strategia”, a explicat oficialul.

Alecsandr Vladimirovici Dvornikov, în vârstă de 60 de ani, a fost primul comandant al operațiunilor militare ale Rusiei în Siria, după ce Putin a trimis trupe acolo în septembrie 2015 pentru a sprijini guvernul președintelui sirian Bashar al-Assad.

Dvornikov a primit de la Vladimir Putin titlul de ”Erou al Federației Ruse” pentru modul în care a condus intervenția militară rusă în Siria, iar în septembrie 2016 a fost numit comandant al Districtului Militar de Sud.

Alegerea lui aduce în minte strategia deja pusă în practică în acel conflict, adică „tehnica pământului pârjolit”, folosită anterior și în capitala cecenă.

Raiduri, fără a distinge între ținte civile și militare, astfel încât să deschidă calea ca armata să cucerească orașele.

ficialii occidentali și organizațiile pentru drepturile omului au condamnat tacticile folosite de forțele ruse în Siria sub comanda lui Dvornikov, potrivit Times, inclusiv presupusa țintire a spitalelor și a cartierelor civile în atacuri.

”Bashar al-Assad nu este singurul care trebuie tras la răspundere pentru uciderea civililor în Siria – iar generalul rus ar trebui să fie și el tras la răspundere”, a declarat Rami Abdulrahman, șeful Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, potrivit The New York Times.

Abdulrahman spune că generalul Dvornikov a jucat un rol cheie în organizarea forțelor ruse și siriene pentru a lupta împotriva Statului Islamic, care controlează o mare parte din estul Siriei.

×
x close