Antena 3 CNN Actualitate Gemenii din Târgu Jiu dați dispăruți acum trei zile nu au fost încă găsiți. Unde au fost văzuți ultima oară

Gemenii din Târgu Jiu dați dispăruți acum trei zile nu au fost încă găsiți. Unde au fost văzuți ultima oară

marian si gheorghe tabusi
Marian şi Gheorghe Tăbuși, din Târgu Jiu, dați dispăruți acum trei zile nu au fost încă găsiți. FOTO: Politia Română
de G.M.    |    19 Sep 2024   •   08:18

Au trecut deja trei zile de când au dispărut Marian şi Gheorghe Tăbuși, din Târgu Jiu. Părinţii sunt disperaţi, iar căutările au fost extinse şi în judeţul Dolj după ce adolescenţii ar fi fost văzuţi la gara din Craiova. Între timp apar informaţii despre motivul pentru care aceştia ar fi plecat de acasă. Înainte de dispariţie, se pare că băieţii ar fi fost certaţi de tatăl lor după ce el i-a prins că joacă la păcănele. 

În seara zilei de 15 septembrie, gemenii ar fi fost certaţi de tatăl lor după ce au fost prinşi că practică jocuri de noroc. A doua zi însă, băieţii au furat o sumă mare de bani din casă, în jur de 1000 de euro, iar apoi au mers la şcoală ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic.

Marius Buzerea, director al Liceului Gheorghe Magheru din Târgu Jiu: După toate cunoștințele noastre, elevii au plecat la finalul orelor de curs, împreună cu alți colegi din clasă. Au urcat în troleu și au plecat spre casă, ultima informație pe care o avem noi despre ei fiind undeva că ar fi fost în troleu în jurul orei 1.45 – 1.50. 

Dascălii spun despre cei doi că nu au ridicat niciodată probleme, ba chiar aveau rezultate foarte bune la învăţătură. Acum, polițiștii folosesc toate metodele de căutare pe care le au la dispoziţie pentru a le da de urmă.

Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt al IPJ Gorj: Persoanele au fost puse în urmărire la nivel național. Polițiștii efectuează verificări pentru identificarea acestora și rugăm cetățenii care dețin informații care pot duce la identificarea celor doi minori dați dispăruți, să anunțe Poliția.

Ultima dată, aceştia ar fi fost văzuţi în gara din Craiova.

Băieţii au 15 ani. Marian are 1.73 înălţime, aproximativ 59 de kg, ten deschis, față rotundă, ochi căprui şi păr șaten. Nu are semne particulare sau tatuaje, iar la data dispariţiei purta un hanorac alb, blugi negri și adidași de culoare albă.

Gheorghe are 1,71 m înălţime, aproximativ 59 kg, ten deschis, față rotundă cu alunițe, ochi căprui şi păr șaten. Nu are alte semne particulare sau tatuaje, iar la data dispariţiei purta un hanorac negru, blugi negri și adidași gri.

 

×
Subiecte în articol: copii disparuti Politie Târgu Jiu
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close