Antena 3 CNN Actualitate Modificare majoră la sistemul de garanţie-returnare. Se aplică în cazul în care aparatele nu funcţionează

Modificare majoră la sistemul de garanţie-returnare. Se aplică în cazul în care aparatele nu funcţionează

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 23:55 29 Mar 2024 Modificat la 23:55 29 Mar 2024
sticle returnare reciclare
Modificare majoră la sistemul de garanţie-returnare. Se aplică în cazul în care aparatele nu funcţionează Sursa foto: pexels.com

Magazinele ar putea fi obligate să preia manual ambalajele din plastic, sticlă sau metal în cazul în care automatele unde se returnează nu funcţionează.

Ministerul Mediului lucrează la o hotărâre de guvern prin care magazinele să fie obligate să preia manual ambalajele, dacă sistemele automate nu funcţionează. Nu de puţine ori se întâmplă ca aparatele din parcările supermarketurilor să nu funcţioneze sau să fie pline. Asta mai ales în weekend-uri, atunci când multă lume duce ambalaje, scrie Observator.

Într-o astfel de situaţie, ar trebui să ne putem recupera oricum banii. Vom lăsa ambalajele din plastic, sticlă sau metal la casa de marcat, iar garanţia o primim cash sau ni se scade suma respectivă din valoarea cumpărăturilor. Curând va trebui să apară şi actul oficial cu aceste modificări. 

Sistemul garanţie-returnare funcţionează din noiembrie 2023.

În primele 3 luni de funcţionare s-au recuperat aproximativ 23 de milioane de recipiente de plastic, sticlă sau metal. 

×
x close