Întrebat dacă nu i se părea normal ca, la începutul paradei militare de Ziua Naţională onorul să-i fie dat lui Mircea Geoană, în calitate de preşedinte al Senatului şi al doilea om în stat, premierul Emil Boc a spus: "Protocolul este cel care a stabilit şi dumneavoastă aţi văzut ce s-a întâmplat".
Potrivit purtătorului de cuvânt al şefului statului, preşedintele l-a delegat pe premier în urmă cu două zile să primească onorul la parada de 1 Decembrie, fiind o chestiune de reprezentare şi nu de interimat. Valeriu Turcan a sugerat că informaţiile confuze vin din "zona" lui Geoană.
Potrivit unui ordin MapN din martie 2009, onorul militar se acordă în următoarea ordine: preşedintelui României, preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, primului-ministru, ministrului Apărării şi şefului Statului Major General.
La finalul paradei de 1 Decembrie, desfăşurată în zona Arcului de Triumf, premierul Emil Boc a fost huiduit.
Peste 2.000 de oameni participă la parada organizată în Bucureşti cu ocazia Zilei Naţionale a României. Preşedintele Traian Băsescu nu a participat la ceremonia organizată cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Şeful de stat se află la summit-ul OSCE din Kazahstan.