Caz incredibil în justiţia din România. Magistraţii din Ploieşti au judecat un caz greşit.
În loc să soluţioneze moartea unui băiat de 9 ani, găsit lângă o sondă petrolieră din Prahova, au analizat. un accident rutier. Totul, după ce un judecător a încurcat rechizitoriile din dosare.
Specialiştii spun că acest caz ar trebui reluat de la zero. Asta, după ani buni de procese. Băiatul de 9 ani a fost găsit mort în 2014. Şi atunci acuzaţia era că acesta ar fi fost ucis de gazele de sondă.
Procurorii au făcut chiar anchetă şi au trimis în judecată compania petrolieră care deţinea sonda. În primă instanţă, judecătorul de fost amendat penal de firma cu 380.000 de lei, iar familia ar fi trebuit să primească daune morale de 135.000 de euro. Nemulţumiţi de sentinţă, ambele părţi au făcut apel. În acest proces s-ar fi comis gafa.
Mai exact, unul dintre magistraţi a încurcat şi copiat integral informațiile dintr-un alt dosar, legate de o victimă decedată într-un accident rutier. Gafa a ieşit la iveală după ce instanţa superioară, Curtea de Apel Ploieşti, a cerut Judecătoriei din localitate să reia dosarul, tomai datorită acestei încurcături.