Klaus Iohannis, candidatul ACL la Preşedinţia României, a comis o gafă în timpul unei conferinţe de presă organizată cu ocazia unei dezbateri pe tema educaţiei.
„Situaţia mea este un pic deosebită, fiindcă eu chiar am antecedente în sistemul educaţional, am fost dascăl de fizică timp de 15 ani, am condus un inspectorat şcolar timp de trei ani şi acuma sunt un politruc care vrea să candideze la Preşedinţia României”, a spus Iohannis.
Potrivit DEX, un politruc este un instructor, îndrumător politic în armata sovietică, iar de-a lungul timpului, cuvântul a căpătat un sens peiorativ în limba română.