„Am făcut instantaneu o adresă, o solicitare către ministrul de Interne, pe care am şi transmis-o (...), în care l-am informat că are atribuţii prin lege şi că trebuie să ia măsurile care se impun, prin instituţiile subordonate, fireşte”, a spus Gabrielea Firea într-o intervenţie telefonică la Antena 3, joi seară.
Ea a menţionat că până în prezent nu a primit răspuns la această solicitare.
Firea a precizat că deocamdată nu a protestat nimeni în faţa casei sale, însă crede că este vorba despre o ameninţare la adresa ei.
„Deocamdată nu s-a întâmplat să protesteze, dar eu consider că e o ameninţare la adresa mea, a familiei mele, a copiilor mei, care sunt foarte mici şi care s-au mai speriat o dată din cauza unui protestatar care a venit în faţa casei, chipurile, să intre în casă, să facă baie în apartamentul meu, casa mea şi nu mi se pare normal ca bătălia politică să meargă într-acolo încât anumiţi protestatari care au anumite interese financiare într-o zonă politică să-i ameninţe pe demnitari că vin în faţa casei lor. Dacă au ceva de comunicat, să vină la Primăria Capitalei, am mai discutat, putem să discutăm civilizat, să obţină autorizaţie pentru organizarea unor proteste, unor mitinguri”, a declarat Firea.
Gabriela Firea, solicitare către ministrul de Interne, după ce un protestatar a anunțat că organizează miting în fața casei sale: „E o amenințare la adresa familiei mele”