Antena 3 CNN Actualitate Gabriela Firea: ”Nu au venit nici măștile promise, nu au venit nici tabletele promise”

Gabriela Firea: ”Nu au venit nici măștile promise, nu au venit nici tabletele promise”

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 12:30 07 Sep 2020 Modificat la 12:30 07 Sep 2020
Gabriela Firea: ”Nu au venit nici măștile promise, nu au venit nici tabletele promise”
Sursa foto: Hepta

”Din păcate nu au trimis către autoritățile locale și către școli absolut nimic care să sprijine debutul de an școlar, nu au venit nici măștile promise, nici tabletele promise, ci doar promisiuni și grafice”, afirmă Gabriela Firea.

Ministerul Sănătății, doar promisiuni, doar teorii, doar grafice

„Vrem să avem un început de an școlar cât de cât liniștit, pentru că suntem într-o situație specială, deosebită – de pandemie. Cu regret spun că Primăria Capitalei, Consiliul General țin loc de Ministerul Educației și de Ministerul Sănătății, pentru că din păcate nu au trimis către autoritățile locale și către școli absolut nimic care să sprijine debutul de an școlar. Doar promisiuni, doar teorii, doar grafice. Nimic concret. Nu au venit nici măștile promise, nu au venit nici tabletele promise. Se neagă în continuare eficiența testării, iar noi trebuie să facem tot ceea lipsește ca și activitate din partea ministerelor”, a spus Gabriela Firea la începutul ședinței CGMB.

Ea a precizat că pe ordinea de zi se află un proiect pentru testarea elevilor, cadrelor didactice și personalului auxiliar.

„Dorim să-i testăm și înaintea începutului de an școlar și ulterior. Vrem să fim capitală europeană și din punct de vedere sanitar. Pentru copii, dorim să le oferim testare gratuită doar în caz de nevoie . Avem o capacitate de testare de 5000 de teste pe zi. Suntem pregătiți să facem față, în primă fază, unui număr de 250.000 de teste”, adaugă primarul general al Capitalei.

 

×
x close